Mai cheama-mi iar, Isus a mea fiinta
Mai cheamă-mi iar, Isus, a mea fiinţă
cu dor fierbinte să-Ţi dea închinare.
Suspinul rugilor din odăiţă
să îl destăinuie de prin unghere.
Mai spune-mi care-i voia-n a mea viaţă
când Sfântul Tău Cuvânt eu îl deschid
şi-o scrie pe a inimii tăbliţă;
poruncile-i în mine să le-nchid.
Lacrima
O lacrimǎ din cer s-a scurs
În podul palmei mâinii mele
Şi-acolo unde ea a curs
Au apǎrut mai multe perle.
Una din ele e credinţa
În ce-i adevǎrat şi sfânt,
A doua este pocǎinţa
Şi plecǎciunea la pǎmânt.
O altǎ perlǎ minunatǎ
Este iertarea tuturor
Ce îmi greşesc cu vorbǎ, faptǎ;
Sǎ fiu mereu un iertǎtor.
Indragostiti
Mă îndrăgostisem de El, deşi îl cunoşteam prea puţin din auzite. Era atât de atent; micile gesturi de dragoste mă fascinau.
Dimineaţa mă săruta drăgăstos pe frunte şi trimitea soarele să îmi mângâie făptura. Apoi mă însoţea oriunde mergeam însă nu şi-n cele mai jalnice locuri prin care mai cutreieram din când în când.
Seara îmi trimitea greierii sub ferestre să îmi cânte şi aşa adormeam. Dar mă veghea în continuare la fel de atent, niciodată neobosit.
Avea întotdeauna timp să mă asculte; nu se despărţea de mine nici o secundă. Nu ţipa la mine, nu vorbea dar, ciudat, îl auzeam în susurul dulce de izvor, în trilul păsărelelor, în inima mea. Iar glasul Lui era atât de fermecător, atât de suav!
De ce nu esti tu ...
Intr-o anumita conjunctura, un credincios a exclamat: ”Unde e Pavel acum ca sa vada aceste lucruri?” Imediat, in mintea mea s-a conturat un gand: “De ce nu esti tu un Pavel? Sa duci Vestea Buna a Evangheliei pana la marginile Pamantului.”
De ce nu esti plin de Duhul Sfant si de credinta la fel ca Barnaba, apostolul care l-a insotit pe Pavel in lucrare?
Fii o Lidie care sa-si puna casa la dispozitia sfintilor si sa fie ospitaliera.
De ce nu esti un Petru- pescar de oameni. Umbra ta sa ii vindece pe cei bolnavi iar cuvantul lui Dumnezeu sa fie vestit cu indrazneala prin tine?
Fii un Ioan care sa isi puna capul pe pieptul lui Isus caci numai la pieptul Sau vei gasi odihna si alin. Daca stai asa de aproape de Domnul nu te vei putea indeparta de El, nu?
JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL
Prieteni
Fotografii

