Unde se află satul Bârfeşti? Nu-l găsim pe nici o hartă. Bârfeşti este pretutindeni. Însă nu este nici o fală să fii din Bârfeşti.

Pastorul Horia era un om foarte activ. Predica Cuvântul lui Dumnezeu clar şi cu putere, vizita oameni şi se interesa de problemele lor. O vizita şi pe tânăra doamna Morega, care fusese părăsită de soţul ei şi se zbătea singura cu băieţelul ei de 7 am, căutând să înainteze cu curaj în faţă. Ea trecea drept deosebit de calmă, însă în spatele acestei măşti bătea o inimă frântă. Pastorul era conştient că îi va veni foarte greu să-i câştige încrederea. Dorea să o încurajeze să caute din nou părtăşia cu alţi credincioşi, fiindcă odată frecventase în mod regulat orele biblice ale comunităţii.

Cât de mult se bucură pastorul când, într-o zi, doamna Morega începu sa vorbească deschis. Motivul pentru care nu mai venea la biserică îl - rezumase cu cuvintele. "Am terminat-o definitiv şi cu Dumnezeu şi cu oamenii!"

...asa cum sunt ...vin la Tine ! Nu imi trebuie nimic de aici, tot ce-mi doresc este sa fiu cu Tine, si eu, si cei mici ! Stii ca inima se goleste, uneori, de Iubire, Te rog sa nu lasi altceva in locul ei ! IUBIREA-mi e necesara fiindca fara de ea nu mai sunt ceea ce TU VREI !
Ma iarta, Te rog, pentru tot ce-am gresit...Tu stii chiar mai bine ca bine! Sunt un piet pacatos pocait care nici macar bine minte nimic nu mai tine ! In inima pe care ai pus-o in pieptul meu doresc sa fii doar TU, mereu, mereu, mereu ! Nu vreau sa imi mai plang de mila ! Tu ma poti ajuta, TU imi poti da puterea de care am nevoie ca sa fiu vasul Tau de cinste, sa fac Sfanta Voia Ta !

Probabil că nu există nimeni care să se fi plimbat pe ţărmul mării şi să nu se fi aplecat asupra unei cochilii ude de melc, pentru ca s-o ia şi s-o admire. Numai că majoritatea cochiliilor din nisipul de la marginea mării sunt doar nişte sfărâmături, tocite, în bătaia valurilor, de nisip şi pietre, pierzându-şi strălucirea, adevărata frumuseţe şi chiar viaţa. Unii însă îşi mai ascund viaţa în căsuţa protectoare, lăsând să treacă foarte mult timp până îndrăznesc să iasă afară.

Între aceşti puţini, care se pot apăra de mareele aspre în nisip, pietriş, mâl sau alge, reuşind să supravieţuiască, se numără şi melcul reticulat (Nassarius reticulatus). Când se scurg apele refluxului, el se mai strecoară o vreme prin nisipul umed, lăsând o dâră fină în urmă, pentru a se îngropa apoi în nisip, până revine fluxul. Este destul de rar întâlnit şi atinge o înălţime de doar 2,5 până la 3,5 cm. Odată descoperită urma strecurării lui, nu trebuie scormonit prea mult, fiindcă stă de regulă afundat în nisip doar atât cât traheea lui - o ţeava răsfrântă situată pe cap, asemănătoare tubului de alimentare cu aer al unui submarin - să ajungă până la suprafaţă. Tubul ajută la respiraţie, iar sub apă, la preluarea şi dirijarea apei pentru respiraţie, în afară de asta, el îndeplineşte şi funcţia unui organ de miros.