Imi aleg cu grija cuvintele, le strang pe rand cu drag in inima si as vrea sa le aduc ca o jerta curata. Mi-as dori mult ca ele sa poata purta in moartea lor inaintea Ta macar o farama din ceea ce Esti pentru mine.

Gandul ca ma cunosti pana in cel mai adanc detaliu al fiintei mele ma cutremura si ma umple de uimire in acelasi timp.

Ma rup din tacerea pe care am invatat sa o aduc inaintea Ta doar pentru a Te lauda si pentru a spune, atat cat pot, despre minunea de a fi om ascuns in Tine.

Stii inima mea. Stii absoult fiecare respiratie a gandurilor si motivatiilor mele. Odata cu Universul intreg tii in palma Ta visele mele. De fiecare data cand dai soare si ploaie, de fiecare data cand desenezi un curcubeu...Te gandesti cu drag si la mine. De fiecare data cand las pamantul sa mi se agate de aripi esti Cel care se lupta pentru zborul meu. Si ma doresti sa fiu frumoasa, din ce in ce mai frumoasa pentru a ma putea intr-o zi bucura de o Imparatie vesnica de dragoste.

Din pacate nu sunt inca in cer, langa Tine. Si de multe ori uit asta. Sunt asa de cuprinsa de pamant si de grija de a-mi face un locusor cat mai comfortabil aici, incat uit ca aceasta nu este casa mea. Aripile mele sunt pentru alta lume.

Ma dor mult zboruruile frante. Si imi este la inceput foarte greu sa le inteleg, dar mai mult de atat, sa le accept. Singurul lucru care ma mangaie este siguranta ca Tu faci ca toate lucrurile sa lucreze impreuna inspre binele meu. Si cu toate acestea, uneori ma prabusesc atat de tare incat cerul imi pare inchis si tacut...dar niciodata atat de tare incat Dragostea Ta minunata sa nu ma poata acoperi de incredere...chiar daca dupa multe lacrimi.

Am un dusman care se lupta impreuna cu iadul intreg impotriva mea. Am un dusman care mai are inca intarituri in inima mea, care de multe ori este nespus de inselatoare. El pare sa gaseasca mereu locuri slabe in care loveste in cetatea credintei mele. Am in viata mea atitudini si idei despre ceea ce Esti si ceea ce Crezi care nu sunt intocmai o oglinda a ceea ce Esti cu Adevarat.

Si mi-a furat bucuria. Mi-a furat increderea pe care o aveam ca pot zbura sus de tot. Pentru o clipa. O clipa din viata mea. Din inima mea. O clipa din zambetul meu. Si il urasc pentru asta. Mi-e ciuda ca l-am lasat sa ma insele atat de tare. Ca l-am lasat sa ma faca sa cred ca un zbor frant va aduce mereu in viata alte zboruri frante. Apoi a inceput sa aduca amaraciune si teama in inima mea. Indoiala asupra viitorului, asupra prezentului care incepea sa ma nemultumeasca si sa-mi raceasca zambetul cald pe care il aveam inainte. Si nu vorbesc aici de un singur lucru care s-a prabusit, de o singura speranta care nu s-a implinit, cu atat mai putin de un om care nu m-a iubit. Vorbesc de o mica spartura in zid care a lasat hotul sa intre si sa-mi fure treptat pacea, bucuria, dragostea, increderea...ca intr-un joc de domino in care piesele se prabusesc una dupa alta, indiferent care a fost prima sau care va fi ultima.

Ma inselam singura crezand ca cerul s-a inchis deodata si fara motiv pentru mine. Ma indepartam tot mai mult de oameni si adunam frica in mine, crezand ca de fapt Cineva vrea sa-mi zdrobeasca toata lumea. Dar nu pot spune ca nu mi-a zdrobit inima. Mi-a zdrobit-o...lasand sa iasa afara din ea toata acea murdarie si funingine. Toata lipsa de incredere si dorinta de pamant.

Aici cuvintele tac pentru o clipa.

Asa cum tac poate in multe inimi acum care simt durere si teama de viata,care se intreaba unde esti si de ce lasi lumea lor sa se stranga si sa-i raneasca.

In multe inimi care tanjesc dupa linistea pe care o aveau inainte, dupa incredere si bucurie.

Tot ce stiu este ca Tu esti Putere.

Tu esti cu Adevarat Tata.

Mintea mea umana intelege cu greu planurile Tale marete, dar iti multumesc atat de mult pentru darul minunat al credintei...

ce vine tocmai din acea Credinta

care Te-a ajutat sa-Ti lasi Fiul sa moara pe cruce...

care a last intunericul sa cuprinda pamantul si lumina

pentru o clipa

in care iadul intreg s-a bucurat

ca avea pe o cruce rece de lemn

pe insusi Fiul Imparatului care supune intreaga lume...

Si tac.O clipa.

caci nu as fi inteles niciodata aceasta jertfa de dragoste

daca nu m-as fi increzut in Tine...

si in Credinciosia Ta care pregateste Invierea si o viata vesnica de dragoste.

Inviere.

Dumnezeu iubeste oamenii mai mult decat orice in lumea asta.

Dumnezeu te iubeste pe tine si ma iubeste pe mine mai mult decat orice in lumea aceasta.

Si El pregateste chiar acum o inviere pentru tine, in orice situatie te-ai afla, oricat de grea si oricat de impovaratoare! Dumnezeu este Dragoste!

Pentru mine invierea a insemnat o lectie importanta de iertare si dragoste.

A lasat mai intai sa moara ideile mele despre iertare si dragoste si apoi a inceput sa invie in inima mea adevarata lor semnificatie in lumina Cuvantului Sau.

Si am invatat ca:

Dragostea de pe cruce a acoperit si acopera in continuare totul...

A crezut si crede in continuare totul...

A nadajduit si nadajduieste in continuare totul...

a suferit si sufera in continuare totul.

Sincera sa fiu, problema mea era acel cuvant incomod-TOTUL. Crudul adevar era ca eu aveam o limita in dragostea, credinta, iertarea si speranta mea. Lumea noastra nu imbratiseaza tocmai cu bucurie acest cuvant.

Si Dumnezeu a lasat in viata mea intuneric si durere pentru o clipa ca sa ma invete ce inseamna TOTUL.

Ceea ce ma invata acum imi revolutioneaza viata. Ma face sa-mi regandesc relatiile, sa-mi rastignesc eu-l si dreptul meu. Ma invata sa devin vulnerabila. Ma invata sa intorc obrazul...

Invierea aceasta e dincolo de orice mi-am inchipuit pana acum.

Si stiu ca Dumnezeu nu va inceta sa ma uimeasca. Si uit acum tot intunericul si toata suferinta, pentru ca invat de la Cel ce este Dragoste...sa iubesc cu adevarat.

Asta e acum in inima mea. Ceea ce se poate scrie in cuvinte.

Restul asteapta in tacere modelarea Creatorului.

Dumnezeul nostru merita toata increderea.

Si toata asteptarea.

Caci El pregateste intotdeauna o inviere!