Articole

Tânărul, şi-a ridicat ochii spre cer! Soarele apuse de ceva vreme, iar servitorii care îl slujeau la munca câmpului se manifestau deja plini de nerabdare; aşa ca adună oamenii, strânseră uneltele, hainele şi tot ce adusesera cu ei le încărcară pe spinarea animalelor şi porniră încet spre casă.
Deoarece slujitorii erau obosiţi îşi continuau drumul în linişte. Această linişte îi făcea bine tânărului, deoarece îl încuraja să mediteze, lucru care îi plăcea foarte mult.
A mai trecut o zi de muncă şi abia aştepta să ajungă acasă. Deja parcă vedea zâmbetul plin de mulţumire de pe faţa tatălui său şi parcă simţea căldura braţelor lui. Tatăl său îl iubea, îl iubea pentru că era un fiu de încredere...şi se pricepea aşa de bine la lucrul câmpului încât a pus în mâna lui toată această muncă...era fiul care niciodată nu i-a călcat porunca (Luca 15:29). Era mândria tatălui! Oamenii îl lăudau, toţi aveau cuvinte frumoase de spus despre acest fiu. Este totul bine însă lucrurile nu au fost dintotdeauna aşa!

Trenul de provincie se străduia din greu să străbată munţii. Bătrâna locomotivă cu aburi gâfâia şi gemea, ostenindu-se să-i ducă pe călători la locurile de odihnă. Pretutindeni se puteau vedea feţe vesele şi pline de aşteptare. Doar într-un compartiment unde se aflau doi bărbaţi, cel mai tânăr părea a fi cu totul nefericit. Se vedea că avea ceva pe suflet. Tovarăşul lui de călătorie îl privi gânditor şi în cele din urmă începu să vorbească despre vreme, despre peisajul fermecător, pentru a putea intra în vorbă cu trista persoană din faţa lui. Şi mai repede decât se aşteptă, gheaţa se sparse. Tânărul, care părea aşa de grav, de neliniştit şi răscolit, începu să povestească, la început timid, nesigur şi cu lungi întreruperi. Însă când observă că este ascultat nu din curiozitate, ci din simpatie, iar că întrebările ce i se pun arată interes adevărat, atunci îşi revărsă inima în cuvinte.

Minunat este cerul albastru şi nisipul lucitor! Ne aflam într-o zi de duminică însorită şi liniştită. Marea ce se întinde în faţa noastră, de obicei atît de frămîntată, e acum liniştită ca în somn. Refluxul a potolit valurile agitate, împingîndu-le departe în larg. De-a lungul coastei nisipoase Borkum se apropie trei băieţi zdraveni şi bine dispuşi. Ei rîd, se avîntă şi pun ceva la cale. Acum se îndreaptă spre un pod de nisip masiv şi neted. Acesta, văzut de departe, pare asemenea unui şarpe uriaş, spălat de valuri. Băieţii o pornesc într-acolo.

Acela este lanţul greu şi gros cu care este ancorat cablul transoceanic. El înaintează prin mare pînă aici în faţa Borkumului. Numai în perioada refluxului, cînd masele de ape sunt mult retrase, lanţul este vizibil. Alge cafenii şi iarbă de mare de culoare verde deschisă atîrnă de puternicele verigi forjate ale lanţului.

Tînărul pictor examinează încă o dată tabloul la care lucrase deja săptămîni la rînd. Constată că trebuie să mai finiseze. Tema măreaţă a tabloului său este "Întoarcerea fiului risipitor".

Acum este aproape gata. Aproape? Da! La drept vorbind, mai este doar o pată relativ mică, care arată culoarea pînzei originale. Aproape gata? Nu, de fapt nu! Partea cea mai importantă, sau mai bine zis, cel mai important lucru, lipseşte încă: el, fiul risipitor, în rest totul este gata: minunata casă părintească, cu toate ornamentele ei, este foarte reuşită; pe lîngă casă robi veseli care lucrează la îngrijirea animalelor care zburdă; lanuri de grîu şi flori pe marginea drumului; mai încolo, în planul din spate, munţi împăduriţi, iar deasupra albastrul luminos al cerului.